Căsătoria este o reflectare a iubirii divine și ne este oferită ca dar de la Dumnezeu. Pentru a înțelege aceasta, trebuie să privim spre Preasfânta Treime, care este un Dumnezeu în trei Persoane divine: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Treimea este o uniune indisolubilă de iubire dătătoare de viață. Din veșnicie, Tatăl se dăruiește cu totul născându-l pe Fiul, iar Fiul se dăruiește cu totul în iubire către Tatăl. Spiritul Sfânt purcede de la amândoi, ca legătură a acestei iubiri ce se dăruiește pe sine.

Căsătoria este o imagine a acestei vieți divine. Soțul se dăruiește complet soției. Soția se dăruiește complet soțului. Din uniunea lor, dragostea creează viață. Când bărbatul și femeia se unesc în căsătorie, vedem în comuniunea lor o reflectare a Preasfintei Treime.

Bărbații și femeile sunt ambii creați după chipul lui Dumnezeu cu demnitate egală, dar sunt creați diferiți din multe puncte de vedere. Trupurile le sunt diferite, dar, cel mai important, fiecare își aduce contribuția proprie și unică în crearea vieții. Această iubire dătătoare de viață se manifestă în primirea și creșterea copiilor.

Nu toate cuplurile sunt binecuvântate cu copii, dar așa cum Domnul creează și susține viața pe Pământ, așa și părinții creează și susțin viața în căminul lor. Sub privirile lor grijulii, părinții creează o lume specială, prima lume pe care copiii lor o vor cunoaște. Un cămin primitor, cu un tată și o mamă este modelul ales de Domnul și este, prin urmare, mediul ideal în care să crești un copil. Isus ar fi putut veni pe Pământ în orice fel și având orice vârstă ar fi dorit, dar a ales să fie crescut de un tată și o mamă. Făcând astfel, a înălțat demnitatea căminului familial, dându-ne în același timp un model al familiei perfecte.

Căsătoria a fost în planul lui Dumnezeu încă de la început, când i-a creat pe Adam și Eva, primul cuplu căsătorit. Bărbatul și femeia sunt făcuți unul pentru celălalt. Încă înainte de crearea Evei, Adam tânjea după un partener, și, așa cum ne învață Geneza, Eva a fost creată din Adam ca partenera perfectă. Doar după crearea bărbatului și a femeii a fost completă umanitatea. Căsătoria unește ceea ce a fost făcut să fie unit: un bărbat și o femeie. Acesta nu este planul omului, ci planul lui Dumnezeu.

Soțul și soția devin una și odată ce sunt căsătoriți, ei devin uniți pentru tot restul vieților lor. Căsătoria, a spus Isus, este motivul pentru care omul „va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu soția lui și cei doi vor deveni un singur trup”. Această legătură este indisolubilă, la fel ca Preasfânta Treime. Bărbatul și femeia nu sunt doar meniți unul pentru altul, ci au fost creați unul pentru celălalt, pentru a se iubi unul pe celălalt.

Dar ce este iubirea? Să începem prin a ne uita la ce nu este iubirea: iubirea nu se definește prin plăcere sau distracție, iubirea nu este doar un sentiment de fericire care ne cuprinde, nici totalitatea trăsăturilor comune sau compatibile. Iubirea este o virtute altruistă. Înseamnă a te dărui complet unei alte persoane și a-i dori binele. Și dintre toate lucrurile bune pe care le poți face, cel mai important este să îl ajuți să ajungă în Rai. Iubirea este un act de voință. Alegi să iubești, iar iubirea moare doar dacă vrei să moară. Vrei să vezi dacă ești cu adevărat îndrăgostit sau dacă cineva te iubește cu adevărat? Este simplu! Dacă accentul este pe a dărui mai degrabă decât pe a primi, atunci este vorba despre iubire. Iubirea onorează, nu posedă. Respectă mai degrabă decât să folosească. Și deoarece iubirea nu este un sentiment, ci o alegere, ține de tine să păstrezi vie iubirea.

Atunci de ce atât de multe căsnicii se destramă? Pentru că diavolul atacă ceea ce este bun. Căsătoria este o parte importantă a planului lui Dumnezeu, așa că a fost mereu amenințată de păcat. De fapt, o consecință a păcatului originar a fost distrugerea comuniunii dintre bărbat și femeie. Păcatul îi face mai slabi pe soți, prin intensificarea egoismului, ceea ce afectează capacitatea de a se iubi unul pe celălalt. Din cauza naturii noastre înclinate spre păcat, noi toți tindem să fim egoiști în loc să dăruim. Tuturor ne este dificil să răspundem cu răbdare la ceea ce ne enervează sau ne deranjează. Așa cum aceasta duce la distrugerea multor prietenii, la fel duce și la ruinarea multor căsnicii. Dar aceasta nu înseamnă că soții sunt persoane rele; căsnicia lor s-a îndepărtat de idealul dorit de Dumnezeu.

Căsătoria este un element central în planul lui Dumnezeu pentru noi. De aceea Isus a ridicat căsătoria la rang de Sacrament. Soții vin împreună și își declară în fața Domnului și a Bisericii angajamentul de a se iubi pentru tot restul vieților lor. Spiritul Sfânt sigilează pentru totdeauna acest angajament, iar Isus le oferă haruri speciale: propria Sa forță și putere, pentru ca ei să poată rezista în fața numeroaselor păcate și ispite care amenință căsnicia. Astfel, nu numai că soții perseverează în căsnicie, ci și reflectă iubirea divină și indisolubilă a Preasfintei Treimi.

Ca în cazul tuturor harurilor, trebuie să le acceptăm și să conlucrăm cu ele, și trebuie să ne bazăm pe îndurarea lui Dumnezeu atunci când nu reușim să trăim după standardele Lui de iubire. Fără ajutorul Lui, bărbatul și femeia nu pot obține unitatea pentru care Dumnezeu i-a creat de la început. Unii oameni sunt chemați la preoție sau viața consacrată, însă majoritatea suntem chemați la căsătorie. Pentru a îndeplini bine această vocație, soții trebuie să ofere unul altuia și copiilor o iubire sacrificială și altruistă, care să reflecte iubirea divină dintre Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Este un angajament pe viață, de o semnificație profundă. Când iubești asemenea lui Dumnezeu, căsnicia devine un mic Rai pe Pământ, dezvoltând în tine virtuțile necesare pentru a deveni ceea ce Dumnezeu vrea să fii: sfânt.