„Umbrele sufletului uman se întind până în substraturile infernului”, constata C.G. Jung. Şi din câte am trăit, văzut, auzit şi citit până acum, înclin să îi dau o teribilă dreptate.

Căldura de afară mă alungă spre locuri răcoroase, chilleanu şi estetice. Unul dintre ele este interiorul Catedralei Sf. Iosif. Şi de fiecare dată când văd pe acolo tineri care se căsătoresc, îmi revin în cap vorbele lui Jung. Mă întreb dacă protagoniştii şi-au pus la baza alegerii lor, vreodată, chestiunea asta. Dacă atunci când a cerut în căsătorie sau când a fost cerută în căsătorie, s-au gândit şi la acestă realitate care vine la pachet cu natura umană.

Nu că aş dispreţui #căsătoria. Dimpotrivă, dacă este trăită eroic, aşa cum implică exigenţele intrinseci ale iubirii, doar ea ne mai poate salva vieţile, individual şi ca societate. Dacă eşti „cerut” în ideea că vrea să se coboare alături de tine până în tenebrele tale şi să te salveze, atunci da, se merită emoţia şi lacrimile de bucurie (reciproca valabilă). Altfel, nu îşi găsesc suţinere în realitate, totul e o butaforie şi teatru pueril. Iar mai apoi, va deveni un chin.

E impresionantă, deşi nu dezvolt acum, paralela dintre afirmaţia-constare a lui Jung şi ce înţelege creştinismul prin căsătorie ca sacrament. Robin Williams a marcat şi m-a marcat printr-un rol extraordinar făcut în What Dreams May Come, un film care punctează această realitate a iubirii şi a sufletului uman. O peliculă care a uimit prin vizual pentru acea vreme şi în care se vede la fiecare pas amprenta Divinei Comedii a lui Dante. Ultimul lucru la care mă aşteptam era să îl văd pe Robin Williams într-un personaj de tip cristic.